x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cupru Min a fost amendată, cu 100.000 de lei, pentru poluarea de pe Arieș și Mureș

Cupru Min a fost amendată, cu 100.000 de lei, pentru poluarea de pe Arieș și Mureș

11 Apr 2017   •   14:06
Cupru Min a fost amendată, cu 100.000 de lei, pentru poluarea de pe Arieș și Mureș

Compania Cupru Min a fost amendată, cu 100.000 de lei, de Garda de Mediu, în urma poluării cu steril produsă săptămâna trecută, pentru nerespectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu, a declarat, marţi, şeful Comisariatului Judeţean Alba, Dorin Zdrânc. 

'A fost aplicată o sancţiune în valoare de 100.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu, respectiv pentru supravegherea necorespunzătoare a instalaţiilor de depozitare a deşeurilor', a menţionat comisarul şef. 

O poluare accidentală s-a produs în urmă cu o săptămână pe Arieş, după ce o sondă a cedat, iar în râu a ajuns o cantitate de 6.000 metri cubi de apă cu steril din iazul de decantare Valea Şesii, principalul iaz în funcţiune al Cupru Min. Iazul, cel mai mare din ţară, se întinde pe 130 de hectare şi cuprinde zeci de milioane de tone de steril supuse unui fenomen de leşiere. 

Poluarea nu a fost cu substanţe chimice, fiind constatat doar un episod temporar de creştere a turbidităţii în cursul de apă, şi nu s-a pus problema să existe impact transfrontalier al acestui incident, potrivit celor declarate de Olimpia Negru, secretar de stat în Ministerul Apelor şi Pădurilor, prezentă joi la iazul de decantare din Apuseni. 

"La acest moment, din toate informaţiile pe care le avem, toate analizele de laborator, niciun moment nu s-a pus problema unei poluări cu substanţe chimice. Am avut un episod temporar de creştere a turbidităţii în cursul de apă, care a fost stopat prin măsuri preventive adoptate de colegii mei de la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Mureş, mărind debitul existent atât pe Arieş, cât şi pe Mureş, astfel încât impactul să fie local. Niciun moment nu s-a pus problema să existe impact transfrontalier al acestui incident", a declarat secretarul de stat din Ministerul Apelor şi Pădurilor. 

Olimpia Negru a subliniat că, din toate analizele efectuate de specialişti, nu au fost constatate probleme de stabilitate sau altfel de probleme la iazul de decantare. 

"În aval de acest iaz de decantare, la recomandarea colegilor de la Administraţia Naţională Apele Române, filiala noastră teritorială, respectiv ABA Mureş, începând din cursul zilei de ieri (miercuri - 5 aprilie n. red.), au fost realizate două baraje de avarie, cum le numesc specialiştii, în sensul că, în situaţia în care un eveniment cum s-a petrecut cel de zilele trecute s-ar putea repeta, să avem zone tampon care să stopeze, să limiteze, fără ca eventuala urmă de turbiditate să ajungă în cursul de apă", a explicat secretarul de stat. 

O comisie de specialişti formată din experţi ai Ministerului Apelor şi Pădurilor (MAP), Administraţiei Naţionale 'Apele Române' şi reprezentanţi ai mediului academic, condusă de secretarul de stat Olimpia Negru, s-a deplasat joi (6 aprilie - n. red.) în Apuseni, împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Alba (Instituţia Prefectului, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu). 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către MAP, aceştia au constatat, în urma verificărilor în teren, că incidentul nu afectează siguranţa structurală şi stabilitatea barajului iazului de decantare, în condiţiile în care activitatea de depunere a sterilului de flotaţie se realizează la coada iazului. În acest sens, comisia a dispus continuarea depunerii sterilului de flotaţie conform tehnologiei de lucru stabilită de proiectant, cu evitarea aportului de apă suplimentar pe zona de infiltrare. 

Galeria de evacuare a iazului de decantare de la Valea Şesei urmează să fie închisă, iar lucrările necesare acestui proces ar trebui să se finalizeze cel târziu până la sfârşitul trimestrului III din acest an, menţionează sursa citată. Conform ministerului de resort, termenul de realizare a lucrărilor va fi stabilit în funcţie de soluţia propusă de către proiectant, în termen de maximum trei săptămâni, însă nu mai târziu de sfârşitul trimestrului al treilea din acest an. 

Compania Cupru Min, de care aparţine iazul de decantare Valea Şesei, a găsit o soluţie provizorie pentru stoparea debuşării, fără a fi rezolvată cauza acesteia, motiv pentru care a solicitat Ministerului Economiei să trimită echipe de specialişti în zonă pentru a se putea lua o decizie pe termen lung privind gestionarea problemei. 

"Este o problemă pe care noi, Cupru Min, nu o mai putem gestiona singuri. (...). Aşteptăm specialiştii să vină în zonă să ne consultăm împreună şi să găsim o soluţie să vedem ce să facem. (...). Am apelat la minister să ne sprijine, să trimită echipe de specialişti în zonă, ca să putem lua o decizie pe termen lung privind gestionarea problemei", a declarat, săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba, Mircea Goia, şef de carieră la Cupru Min. AGERPRES

×