x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dosar penal pentru poluare. Deșeuri periculoase, găsite la o firmă de dezmembrări auto

Dosar penal pentru poluare. Deșeuri periculoase, găsite la o firmă de dezmembrări auto

de Redacția Jurnalul    |    07 Sep 2024   •   13:20
Dosar penal pentru poluare. Deșeuri periculoase, găsite la o firmă de dezmembrări auto

Polițiștii și Garda de Mediu Arad au descoperit 10.000 kg de deșeuri periculoase la o firmă de dezmembrări auto. S-a deschis dosar penal pentru poluarea solului și nerespectarea normelor de mediu.

Vineri, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Arad, au continuat verificarea mai multor societăților comerciale din Arad, care se ocupă cu dezmembrări auto, informează IPJ Arad.

La o astfel de societate au fost găsite, depozitate în afara spațiului desemnat, piese auto, anvelope uzate, acumulatori uzați şi deșeuri metalice și nemetalice, impregnate cu substanțe periculoase.

10.000 de kilograme de deșeuri erau depozitate direct sau doar parțial pe sol.

În șase saci au fost găsite aproximativ 6.000 de kilograme de cauciuc măcinat, provenit din tocarea de furtune din cauciuc.

În plus, societatea comercială nu ar fi eliminat 4.200 de litri de ulei uzat.

Toate deșeurile găsite au fost ridicate de autorități.

În consecință, s-a deschis dosar penal pentru poluarea atmosferei și solului cu deșeuri periculoase, pentru că nu s-au luat măsurile necesare pentru înlăturarea substanțelor, dar și pentru păstrarea acestora în spații neautorizate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×