x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Explozie urmată de incendiu, într-o casă din Arad

Explozie urmată de incendiu, într-o casă din Arad

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2023   •   14:40
Explozie urmată de incendiu, într-o casă din Arad

Un bărbat a fost rănit, duminică, după explozia unei butelii, urmată de un incendiu, într-o casă din municipiul Arad.

Potrivit ISU Arad, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul unei încăperi.

Din interiorul casei a fost salvată o victimă, un bărbat care prezintă arsuri la mâini, picioare și torace.

Victima a fost preluată de echipajul SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Pompierii au acționat și pentru evacuarea unei butelii, eliminând astfel posibilitatea producerii altei explozii.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: explozie incendiu