x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Familie cu cinci copii din Bârlad, acuzată de trafic cu etnobotanice

Familie cu cinci copii din Bârlad, acuzată de trafic cu etnobotanice

01 Iun 2016   •   19:02
Familie cu cinci copii din Bârlad, acuzată de trafic cu etnobotanice

O familie cu cinci copii, dintre care doi minori, este acuzată de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vaslui că distribuia produse susceptibile de avea efecte psihoactive (etnobotanice) către consumatori din rândul tinerilor din municipiul Bârlad.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui au destructurat o grupare care a acţionat pe raza municipiului Bârlad, începând cu anul 2014, specializată în săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative in vigoare, fără a deţine autorizaţie.

În urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut că gruparea era formată din inculpaţii M. V., S. C., soţ şi soţie, precum şi din cei cinci copii ai acestora, dintre care trei majori şi doi minori (de 15 şi respectiv 16 ani).

La percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul acestei familii a fost găsit şi ridicat un plic ambalat, conţinând materie vegetală, precum şi o altă cantitate de aproximativ 20 g de astfel de substanţă, despre care există suspiciuni că are efecte psihoactive.

Totodată, a fost ridicată suma de 2.770 lei şi 500 de euro, bani proveniţi din vânzarea etnobotanicelor.

De asemenea, au fost puse în executare 7 mandate de aducere privind suspecţii în cauză. AGERPRES

×
Subiecte în articol: trafic cu etnobotanice