O fetiță de doar doi ani a ajuns în comă alcoolică la Spitalul de Copii din Iași. Grozăvia s-a întâmplat după ce adulții din jurul ei s-au gândit că va dormi mai bine dacă îi dau băuturi alcoolice.
Micuța a fost transportată la spital la miezul nopții, după mai bine de șapte ore de la momentul în care a ingerat alcool, când a început să aibă convulsii. Mai mult, fetiția nu a fost adusă de părinți, ci de o rudă, în grija căreia se afla, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Medicii suspectează că fetiței i s-au dat pufuleți îmbibați în alcool, ca să adoarmă, acesta fiind un remediu folosit deseori la țară. Reprezentanții unității au sesizat și organele de anchetă: primăria din Lungani, dar și Protecția Copilului din Iași, care urmează să stabilească exact care este statutul și contextul social în care fetița trăiește și dacă a fost doar un accident, o neglijență sau un act voluntar al unui adult care avea copilul în grijă.
Fetița a fost stabilizată de medici, dar a rămas internată în Clinica de Toxicologie.
"Atunci când a ajuns la noi, era într-o stare gravă, iar analizele au demonstrat că este vorba despre intoxicație acută cu alcool etilic. Deși a ajuns la mai multe ore de la ingestie, a primit tratamentul specific, iar starea este una bună. Va pleca zilele următoare acasă, însă trebuie văzut dacă a fost ceva accidental sau dacă se mai poate repeta. Nu te aștepți ca la o vârstă așa de mică să întâlnești astfel de cazuri", a precizat dr. Tamara Solange Roșu, medic-șef UPU.