x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dominic Fritz: Clubul No Name, construit ilegal pe domeniul public, va fi demolat

Dominic Fritz: Clubul No Name, construit ilegal pe domeniul public, va fi demolat

de Redacția Jurnalul    |    14 Oct 2023   •   21:00
Dominic Fritz: Clubul No Name, construit ilegal pe domeniul public, va fi demolat

Primăria municipiului Timișoara a câștigat definitiv procesul împotriva clubului No Name, construit ilegal pe domeniul public, care urmează să fie demolat în urma deciziei instanței.

„Încă o victorie în instanță împotriva celor care de ani de zile ocupă și folosesc ilegal domeniul public al timișorenilor în interes personal. Avem aici un caz în care pe un teren al orașului, ocupat abuziv, a fost construit și a funcționat bine-mersi un club. Fără ca nimeni să nu vadă nimic ani în șir. În timp ce antreprenorii corecți și-au dezvoltat afaceri plătind taxe, chirii și operând la costuri normale, o clasă de privilegiați a pus mâna pe terenurile Timișoarei și le-a folosit după bunul plac. Acum, rezolvăm și problema concurenței neloiale, dar și recuperăm terenurile orașului”, a declarat primarul USR Dominic Fritz.

SOLDADO a cerut, în 22 mai 2023, suspendarea dispoziției primarului Dominic Fritz, prin care s-au impus măsurile de demolare. În 13 iunie 2023, Primăria a câștigat în primă instanță, iar miercuri, 11 octombrie 2023, a câștigat definitiv.

„Primarul USR a recuperat recent în justiție alți 6.425 mp din domeniul public al Timișoarei, ocupați ilegal de Terasa ”Boss”, ca și 13.000 mp de pe malul Begăi folosiți ilegal de Ștrandul Termal. A fost recuperată de asemenea o vilă istorică din Timișoara, furată în anii '90 de clanuri mafiote”, potrivit unui comunictat de presă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Dominic Fritz club demolare