Un accident s-a produs vineri pe DN1, în zona IKEA, pe sensul de ieşire din Bucureşti, traficul fiind blocat, a anunţat Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere.
Acesta a precizat că din cercetări reiese că în accident au fost implicate şapte maşini. Potrivit lui Ovidiu Munteanu, trei copii au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi la spitalele Elias şi Grigore Alexandrescu.
Potrivit lui Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, niciuna dintre cele trei victime nu este în stare gravă.
Cel mai probabil, evenimentul rutier s-a produs din cauza nepăstrării distanţei regulamentare între autovehicule.
La faţa locului s-au deplasat cinci ambulanţe SMURD.
Poliţiştii rutieri anunţă că se circulă în zonă pe banda doi şi pe breteaua de acces spre IKEA.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni dintre șase autoturisme, circulația rutieră pe DN1 București – Ploiești este oprită pe sensul către județul Prahova, pe pasarela din zona centrului comercial IKEA.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.