Metrorex începe miercuri lucrările de modernizare a instalațiilor de taxare de la 21 de accesuri din 11 stații, lucrări ce vor dura până pe 29 august, conform unui comunicat al companiei.
Astfel, vor fi modernizate până la finele verii stațiile Piața Unirii 1 și 2, Eroii Revoluției, Păcii, Obor, Piața Victoriei 2, Piața Sudului, Eroilor, Politehnica, Preciziei și Gorjului, anunță Agerpres.
"Călătorii vor putea utiliza celelalte căi de acces disponibile. Având în vedere că acest proiect este unul complex, coroborat cu necesitatea de a asigura securitatea și siguranța călătorilor, precum și de a respecta recomandările Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Dealul Spirii' București, lucrările de modernizare, se vor executa etapizat", au precizat reprezentanții Metrorex.
Gigantul chinez de telefoane mobile Huawei vrea să producă autovehicule electrice sub propriul brand. Primele modele ar putea fi lansate în acest an, scrie Reuters, citând surse anonime. Însă compania...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti se întrunește astăzi în ședință, de la ora 11, pentru a discuta mai multe proiecte, printre care suspendarea PUZ-urilor coordonatoare pentru sectoarele...
Temperaturile, în luna martie, vor fi normale, specifice perioadei, dar ușor mai ridicate spre finalul lunii. Precipitațiile vor fi și ele în normele climatologice, potrivit prognozei pentru luna martie emise de...
Coreea de Sud a început, astăzi, campania de vaccinare împotriva COVID-19, cu tratamentul dezvoltat de AstraZeneca, transmite DPA. Preşedintele Moon Jae In a promis...
Cod galben de ceaţă în mai multe localităţi din cinci judeţe, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Până la ora 10:00, în judeţele Caraş-Severin, localităţile:...
Ca urmare a accidentului din localitatea Călugăreni, județul Giurgiu, o persoană a decedat și alte trei au fost transportate la spitale din București.
În autoturismul implicat în coliziune se aflau trei...
Este jale pe drumurile din Argeș. O postare a Consiliului Județean Argeș referitoare la refacerea unor șosele a stârnit revolta oamenilor, care au pus chiar și filmări ca să arate cât de greu le este. Pe un...
Galerie Foto Situația orelor remediale, pentru recuperarea cursurilor pierdute, la școli, din cauza pandemiei, riscă să se transforme într-un nou scandal. Deși s-a spus că acestea vor fi obligatorii, practic nu există nimic...
Galerie Foto Un accident grav a avut loc pe DN 5 la Călugăreni. O mașină de gunoi a spulberat un autoturism. În eveniment au fost implicate 10 victime, dintre care una decedată, potrivit ISU...
La un an de la declanșarea pandemiei, restricțiile draconice continuă să provoace frustrare în rândul călătorilor de pretutindeni și să paralizeze activitatea companiilor aeriene. Teama față de mutațiile...
Tulpinile britanice și braziliane ale coronavirusul sunt prezente în apele uzate din Perugia și Abruzzo, arată o cercetare a Institutului Superior de Sănătate.
Variante ale virusului britanic și brazilian...
Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii, anunță Antena3.
Informația, confirmată din mai multe surse politice, vine în contextul în care...
Un grav accident s-a produs joi seara pe A1, în județul Arad. Două mașini s-au ciocnit, una a luat foc, iar două persoane au murit. Alte cinci sunt rănite.
Conform ISU Arad, accidentul a fost pe A1, la kilometru...
Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost transferat din Penitenciarul din Moscova într-un centru de detenţie necunoscut, anunţă avocatul acestuia din Rusia, Vadim Kobzev.
"Aleksei Navalnîi a fost mutat...
Motociclistul care a murit după ce a fost lovit în plin, joi seară, de o mașină, în București, era polițist.
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR Decus, Bogdan Bănică, susține ...