Incendiul a pornit de la materiale textile și lemnoase
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, incendiul a izbucnit în jurul orei 01:00, pe strada Nicolaie Olahus, la parterul unei clădiri dezafectate, unde erau depozitate materiale textile și lemnoase. Focul s-a manifestat cu flacără deschisă și a generat cantități semnificative de fum, care au pătruns în clădirea Centrului de Afaceri.
„Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Echipajele noastre au intervenit rapid pentru stingerea focului și ventilarea spațiilor afectate”, au declarat reprezentanții ISU Sibiu.
Cauza incendiului: foc deschis în spații închise
După finalizarea intervenției, care a avut loc în jurul orei 02:30, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea unui foc deschis într-un spațiu închis. Din fericire, nu au fost raportate victime.


