Pompierii clujeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 8 al unui bloc situat de pe Calea Florești, din Cluj-Napoca.
La fața locului au ajuns trei autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autoscări și, preventiv, un echipaj SMURD.
În momentul sosirii echipajelor de pomieri, balconul apartamentului era cuprins în totalitate de flăcări, cu pericol de extindere la fațada blocului și către interiorul apartamentului.
Pompierii au acționat imediat pentru stingerea flăcărilor, astfel încât a fost împiedicată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical și nu a fost necesare măsuri de evacuare a locatarilor din bloc.
Cercetarea izbucnirii incendiului este în curs de cercetare.
(sursa: Mediafax)