Puțin după miezul nopții, flăcările au cuprins o hală de aproximativ 1000 mp. Echipajele de pompieri au acționat pe ambele părți, atât din interior cât și din exterior:
"Incendiul s-a manifestat cu degajare mare de fum și a fost lichidat în jurul orei 01.00. În interiorul halei se aflau 15 autoturisme. În urma incendiului, un autoturism a ars în totalitate, iar celalalte 14 au fost afectate de temperatură și fum.
Hala avea o suprafață de aproximativ 1000 mp, fiind afectați 650 mp din zona unde își desfășoară activitatea service-ul auto. Au intervenit echipaje de la Detașament Palas cu 2 autospeciale cu apă și spumă și de la Detașament Fripis cu o autospecială cu apă și spumă și descarcerarea", transmite ISU Dobrogea.