x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu violent în Prahova! O casă și un atelier de mobilă au fost făcute scrum

Incendiu violent în Prahova! O casă și un atelier de mobilă au fost făcute scrum

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2023   •   09:01
Incendiu violent în Prahova! O casă și un atelier de mobilă au fost făcute scrum
Sursa foto: Captura video

Un incendiu violent a cuprins în noaptea de vineri spre sâmbătă o casă, un atelier de mobilă și mai multe anexe în localitatea Izvoarele, județul Prahova.

Potrivit ISU Prahova, pompierii din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte au fost solicitați în jurul orei 3.00 să intervină pentru stingerea unui incendiu în localitatea Izvoarele. La fața locului au intervenit 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul unei case, la un atelier de mobilă și la anexele gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, fără posibilități de extindere la vecinătăți.

Pompierii au stins incendiul. Nu au fost înregistrate victime.

Proprietarii imobilelor au suferit atacuri de panică și au fost asistați de echipajul SMURD, însă au refuzat transportul la spital.

S-a stabilit drept cauză probabilă de incendiu efectul termic al curentului electric determinat de existența unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător față de materiale combustibile, a transmis ISU Prahova.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu violent prahova