x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de vegetație uscată extins la o anexă gospodărească, în Prahova

Incendiu de vegetație uscată extins la o anexă gospodărească, în Prahova

de Redacția Jurnalul    |    20 Aug 2023   •   18:25
Incendiu de vegetație uscată extins la o anexă gospodărească, în Prahova

Un bărbat de 70 de ani a suferit arsuri la mâini după un incendiu izbucnit la vegetația uscată și extins la o anexă gospodărească din localitatea Băicoi, județul Prahova. Se pare că focul s-a aprins de la o țigară.

Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi intervin duminică pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată care s-a extins la o anexă gospodărească din orașul Baicoi, str. Aviatorilor.

La locul incendiului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijin merge și autocisterna.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 150 mp cu pericol de propagare la o locuință din apropiere.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 ani are nevoie de îngrijiri medicale, prezentând răni la nivelul mâinilor.

Din primele informații, incendiul ar fi izbucnit din cauza unui rest de țigară aruncată în preajma vegetației uscate.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: incendiu ranit