x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu puternic la un service auto din Iași. Mesaj Ro-Alert emis

Incendiu puternic la un service auto din Iași. Mesaj Ro-Alert emis

de Redacția Jurnalul    |    07 Feb 2025   •   12:45
Incendiu puternic la un service auto din Iași. Mesaj Ro-Alert emis
Sursa foto: Hepta

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit vineri într-o cabină de vopsit a unui service auto din Iași. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza fumului dens.

Potrivit ISU Iași, două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, o ambulanță de prim ajutor calificat și echipajul CBRN intervin la un service auto, de pe strada Pantelimon Halipa, pentru stingerea unui incendiu produs la cabina de vopsit a unui service auto.

Nu sunt victime anunțate.

Ddin cauza degajărilor mari de fum, pentru protecția cetățenilor a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemului Ro-Alert.

Incendiul se manifestă la zona secției Tinichigerie din service-ul auto pe o suprafață de 150 mp, cu degajări mari de fum.

Din primele informații, suprafața totală a service-ului auto este de aprox 400 mp.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: incendiu service auto Iaşi