x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu violent la o pensiune din Delta Dunării. Peste 30 de turiști s-au evacuat

Incendiu violent la o pensiune din Delta Dunării. Peste 30 de turiști s-au evacuat

de Redacția Jurnalul    |    15 Noi 2025   •   21:20
Incendiu violent la o pensiune din Delta Dunării. Peste 30 de turiști s-au evacuat

Un incendiu a izbucnit la o pensiune din Mahmudia, Tulcea. La parterul imobilului se află și un restaurant. Până în prezent nu sunt anunțate victime.

La parterul clădirii se află și un restaurant.

„Peste 20 de pompieri, patru autospeciale de stingere, o autoscară și SVSU Mahmudia intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o unitate unitate de cazare și alimentație publică din localitatea Mahmudia, județul Tulcea. Incendiul se manifestă la acoperișul unității de cazare, cu flacără deschisă, iar pompierii intervin pe toate laturile clădirii pentru a limita propagarea incendiul și la acoperișul unității de alimentație publică”, anunță ISU Tulcea.

La izbucnirea incendiului, în interiorul clădirii se aflau 31 de turiști, respectiv 26 de adulți și cinci minori și 15 angajați.

Toti au reușit să se autoevacueze până la sosirea primelor echipaje de stingere.

Nu sunt înregistrate victime, administratorul pensiunii care prezenta mici arsuri la membrele superioare a refuzat transportul la spital

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu pensiune Delta Dunării