Un bărbat de 39 de ani a fost înjunghiat pe o stradă din municipiul Brăila, în urma unui conflict spontan, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit informaţiilor furnizate vineri de IPJ Brăila.
Bărbatul a fost înjunghiat joi noapte, în timp ce se afla pe Bulevardul Dorobanţilor, evenimentul fiind sesizat la 112.
El a fost diagnosticat cu plagă înjunghiată hemitorace stâng, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi continuă cercetările pentru identificarea autorului. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro