x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incredibil!O femeie şi-a ascuns bebeluşul sub fustă, pentru a-l trece ilegal frontiera în Ungaria

Incredibil!O femeie şi-a ascuns bebeluşul sub fustă, pentru a-l trece ilegal frontiera în Ungaria

12 Feb 2018   •   12:31
Incredibil!O femeie şi-a ascuns bebeluşul sub fustă, pentru a-l trece ilegal frontiera în Ungaria

O femeie din judeţul Mureş este cercetată pentru trafic de migranţi, după şi-a ascuns bebeluşul de trei luni sub fustă pentru a-l trece ilegal graniţa, în Ungaria, fiind depistată de poliţiştii de frontieră din Borş. 

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, duminică dimineaţa, la Punctul de trecere al frontierei din Borş s-a prezentat o femeie de 26 ani, din judeţul Mureş, care era pasageră într-un autoturism şi intenţiona să iasă din ţară. 

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns sub fusta femeii, un bebeluş în vârstă de trei luni. 

Tânăra a declarat că minorul este copilul său, dorea să ajungă cu el în Ungaria şi a recurs la această metodă deoarece nu a reuşit să-i facă documente de identitate. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea anchetei să fie luate măsurile legale care se impun, se menţionează în comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: bebelus ascuns trecere ilegală granita Ungaria