x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incredibil! Un român a vrut să intre în ţară cu un TIR furat din Uniunea Europeană

Incredibil! Un român a vrut să intre în ţară cu un TIR furat din Uniunea Europeană

18 Apr 2018   •   10:42
Incredibil! Un român a vrut să intre în ţară cu un TIR furat din Uniunea Europeană

Vameşii de la Sculeni s-au crucit! Un român a vrut să intre în ţară cu un TIR furat din Uniunea Europeană. La sfârşitul săptămânii, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Igor M., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 41 de ani, conducând un autocamion marca Volvo.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind declarat furat de către autorităţile din Lituania, din data de 03.04.2018.

Cu privire la cele constatate de către lucrătorii noștri, Igor M. a declarat că este angajat al societăţii comerciale care deţine mijlocul de transport şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta figura ca fiind declarat furat.

Autovehiculul, în valoare totală de 93.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării verificărilor, poliţiştii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: tir furat roman