x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale INFOTRAFIC - Trafic îngreunat de ninsoare şi ceaţă în Maramureş

INFOTRAFIC - Trafic îngreunat de ninsoare şi ceaţă în Maramureş

01 Feb 2016   •   11:30
INFOTRAFIC - Trafic îngreunat de ninsoare şi ceaţă în Maramureş
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Pe toate drumurile naţionale, judeţene şi comunale din Maramureş se circulă în condiţii de iarnă, iar din cauza ninsorii şi a ceţii, traficul se desfăşoară cu dificultate pe unele tronsoane, a precizat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Dana Gagniuc Buzura.

Potrivit acesteia, în ultimele ore, atât în zonele de munte cât şi la şes au fost precipitaţii fie sub formă de ploaie, fie lapoviţă şi ninsoare.

În zonele de deal şi munte, grosimea stratului de zăpadă proaspăt căzută fiind între 3 şi 12 cm. Pe carosabil este zăpadă frământată de 1-2 cm.

În ultimele ore, s-a acţionat cu un număr de 12 utilaje şi s-au răspândit 180 tone de material antiderapant pentru prevenirea şi combaterea poleiului şi pentru curăţarea zăpezii.

×