Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben, valabilă începând de duminică dimineaţă, pe râurile Bârlad şi Siret de pe raza a şase judeţe din zona Moldovei.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 16 octombrie, ora 9:00 - 17 octombrie, ora 9:00, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri ale debitelor şi nivelurilor, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râul Bârlad şi afluenţi (din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi), precum şi pe afluenţii mici aferenţi cursului mijlociu şi inferior al Siretului din judeţele Neamţ, Bacău şi Vrancea.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în cursul zilei de duminică, în intervalul orar 14:00 - 24:00, pe unele râuri din bazinele hidrografice: Bârlad - bazin superior şi afluenţii de dreapta ai Bârladului, aferenţi judeţelor Bacău, Vaslui şi Galaţi.
Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională 'Apele Române', Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă: Siret, Prut-Bârlad.AGERPRES