x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ISU: Punctul de vânzare unde a avut loc explozia din zona Valea Cascadelor nu trebuia supus avizării securităţii la incendiu

ISU: Punctul de vânzare unde a avut loc explozia din zona Valea Cascadelor nu trebuia supus avizării securităţii la incendiu

05 Iun 2016   •   14:49
ISU: Punctul de vânzare unde a avut loc explozia din zona Valea Cascadelor nu trebuia supus avizării securităţii la incendiu
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Punctul de vânzare de la târgul de vechituri din cartierul Militari, unde s-a produs explozia, nu se supune avizării autorizării din punct de vedere al securităţii la incendiu, au precizat duminică oficiali ai ISU.

Potrivit acestora, ''punctul de lucru'' reprezenta o auto-rulotă amenajată pentru producere şi vânzare de produse.

''În spatele acesteia se găseau 4 butelii. Incendiul s-a produs în spatele rulotei şi a cuprins cele patru butelii. Trei dintre ele au fost scoase din zona respectivă, iar a patra a explodat. Punctul de vânzare la care s-a produs explozia nu se supune avizării autorizării din punct de vedere al securităţii la incendiu'', au precizat oficialii citaţi.

Un număr de 12 persoane ar fi suferit arsuri, duminică, în urma exploziei, urmată de un incendiu, de la târgul de vechituri din zona Valea Cascadelor, informează DGPMB într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, patru persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar alte opt sunt transportate către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri. AGERPRES

×