x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Jandarmii au găsit copilul dispărut de acasă

Jandarmii au găsit copilul dispărut de acasă

28 Apr 2018   •   10:38
Jandarmii au găsit copilul dispărut de acasă

Copilul de doi ani şi opt luni dispărut vineri seara din curtea casei părinteşti, în localitatea clujeană Şuţu, a fost găsit sâmbătă dimineaţă, viu şi în stare bună, în curtea unei case părăsite din sat, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar. 

Potrivit reprezentantului IPJ Cluj, copilul a fost găsit de un voluntar care a participat la acţiunea de căutare. Starea copilului pare a fi bună, însă va fi consultat medical, conform procedurii într-o astfel de situaţie. 

Căutarea copilului a fost reluată sâmbătă dimineaţă, la ora 8,00, cu sute de persoane, forţe de ordine şi localnici, cu câini de urmă, după ce în cursul nopţii la operaţiune a fost folosit şi un elicopter militar. 

Potrivit IPJ Cluj, copilul, Alexandru Ovidiu Rotar, din localitatea clujeană Şuţu, a scăpat pentru câteva momente de sub supravegherea părintelui, a ieşit din curtea casei părinteşti şi nu a mai revenit. AGERPRES 

×