Litoralul românesc ar putea avea, chiar din acest an, încă 6 noi plaje turistice. Dintre acestea, fac parte şi ultimele plaje virgine ale litoralului românesc: Vadu şi Corbu.
Vadu este un sat ce aparţine de comuna constănţeană Corbu, deţinătoare, la rândul său, a unei plaje neamenajate, fiind cea mai nordică localitate din judeţ, amplasată în apropiere de malul marii, scrie replicaonline.ro.
Conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) propune efectuarea unui studiu de impact privind suprafeţele din zona costieră, cu statut de plaje sălbatice, din perspectiva activităţilor turistice ce se desfăşoară în fiecare an în aceste zone. Acest studiu vine în ideea unei armonizări a situaţiei reale din teren cu necesităţile de protejare a unor ecosisteme specific.
Zonele care se au în vedere pentru acest studiu sunt în număr de 6 şi sunt situate în zona de dezvoltare durabilă a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), fiind localizate în Sulina, Sfântul Gheorghe, Vadu, Corbu, Midia şi Portiţa.
În funcţie de rezultatele şi concluziile acestui studiu, pentru zonele în care se va constata că sunt antropizate şi că desfăşurarea activităţilor economice nu presupune un impact negativ de mediu, se va fundamenta solicitarea şi măsura în care este necesară schimbarea destinaţiei din plajă sălbatică în plajă turistică, fără însă a se pune problema scoaterii acestor zone din administrarea ARBDD.
Forma sub care se propune administrarea pe viitor a acestor zone este cea de parteneriat cu autorităţile locale, în condiţiile de autorizare impuse de legislaţia specifică aplicabilă pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.