x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Maramureş: Trafic în condiţii de iarnă, vizibilitate de peste 10 km

Maramureş: Trafic în condiţii de iarnă, vizibilitate de peste 10 km

15 Noi 2016   •   14:23
Maramureş: Trafic în condiţii de iarnă, vizibilitate de peste 10 km
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Pe toate drumurile naţionale, europene, judeţene şi comunale din judeţul Maramureş se circula, marţi, în condiţii de iarnă, iar vizibilitatea este peste 10 kilometri, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Maramureş, Amalia Babici Man. 

"Carosabilul este curat pe toate tronsoanele de drumuri din judeţ, inclusiv spre cele care fac legătura cu satele şi cătunele din zona de munte a judeţului. Se poate circula în condiţii optime, indiferent de destinaţie. Pentru participanţii la traficul de mare tonaj, transportatorii de marfă, menţinem recomandarea de a avea în vedere că pe drumurile naţionale 18 şi 19, drumuri care traversează Munţii Gutâi, Munţii Pietrosul Rodnei şi Pasul Huta Certeze spre judeţul Satu Mare să fie pregătiţi adecvat pentru accesul în asemenea zone, unde vremea se schimbă frecvent, chiar şi în interval de câteva ore", a spus Amalia Babici Man. 

De asemenea, în cursul zilei de marţi, lucrătorii Societăţii Judeţene de Drumuri şi Poduri Maramureş, care administrează peste 500 km de drumuri din judeţ, au intervenit cu 17 utilaje, inclusiv utilaje grele, pentru îndepărtarea zăpezii depuse şi pentru combaterea poleiului. Cantitatea de material antiderapant răspândit a fost de 160 tone, iar circulaţia este asigurată pe toate sectoarele de drum, în condiţii de iarnă. 

Deşi condiţiile atmosferice din ultimele zile au fost neprielnice, reprezentanţii Poliţiei Rutiere Baia Mare au precizat că n-au fost semnalate evenimente deosebite. 

×