x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Medicii ieşeni au prelevat organe de la un bărbat aflat în moarte cerebrală

Medicii ieşeni au prelevat organe de la un bărbat aflat în moarte cerebrală

06 Ian 2016   •   12:21
Medicii ieşeni au prelevat organe de la un bărbat aflat în moarte cerebrală

O echipă de medici a efectuat o prelevare de organe de la un bărbat din Bacău aflat în moarte cerebrală.

Dr. Raluca Neagu, coordonatorul Centrului de Transplant Iaşi, a declarat pentru AGERPRES că donatorul este o persoană în vârstă de 45 de ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral.

'O echipă de medici din Iaşi şi Bucureşti a efectuat o prelevare de organe la Bacău. S-au prelevat ficatul şi rinichii, pentru că acordul familiei a fost doar pentru aceste organe. Echipa de la Iaşi a prelevat ficatul iar cea de la Bucureşti, rinichii. Unul dintre rinichi a fost adus la Iaşi pentru prelevare, celelalte organe fiind trimise la Bucureşti', a explicat Raluca Neagu.

×