x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nădlac - Un șofer de TIR a vrut să introducă în mod clandestin 52 de biciclete electrice

Nădlac - Un șofer de TIR a vrut să introducă în mod clandestin 52 de biciclete electrice

11 Oct 2017   •   17:24
Nădlac - Un șofer de TIR a vrut să introducă în mod clandestin 52 de biciclete electrice

Într-un TIR încărcat cu pământ de flori, polițiștii de frontieră au descoperit 58 de biciclete electrice.

Bicicletele electrice erau transportate într-un camion încărcat cu pământ de flori. Autovehiculul era condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Dâmbovița, care era însoțit de fratele său în vârstă de 30 de ani. Cei doi s-au prezentat cu camionul pe sensul de intrare în România.

„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csandpalota, s-au prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Andrei R., în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, conducând un automarfar marca Man, înmatriculat în România, însoţit de fratele său Marian R., în vârstă de 30 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleţi cu pământ de flori din Olanda pentru România. La controlul specific efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă al mijlocului de transport 58 de biciclete electrice, pentru care cei doi fraţi nu au putut prezenta documente legale. În urma verificărilor efectuate, a reieşit că cele 58 de biciclete electrice sunt semnalate ca fiind furate din Germania”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Cei doi frați au declarat polițiștilor de frontieră arădeni că au încărcat pământul de flori în Olanda, iar pe timpul staţionării într-o parcare din Germania au fost abordaţi de doi conaţionali care le-au propus ca, în schimbul sumei de 1.500 de euro, să transporte bicicletele în România.

Sursa: aradon.ro

×