x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureș. Patru persoane sunt dispărute

O barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureș. Patru persoane sunt dispărute

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2023   •   22:10
O barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureș. Patru persoane sunt dispărute
Sursa foto: Antena 3 CNN

O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat pe râul Mureș. Două persoane sunt dispărute, acestea fiind căutate de mai multe echipe de intervenție de la ISU.

Misiunea de căutare-salvare se desfășoară pe râul Mureș, în zona localității Periam Port din județul Timiș. Echipele de intervenție au solicitat ajutorul colegilor de la ISU Arad.

Potrivit primelor informații, o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat. Din primele informații, patru persoane sunt dispărute.

„La ora 20:24 am fost solicitați să intervenim pentru căutarea-salvarea unor persoane răsturnate cu o barcă în Periam Port. De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul subunităților de intervenție cu șapte autospeciale de primă intervenție și comandă și bărci, baloane de iluminat, o ambulanță SMURD, precum și echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și o autospecială de transport personal și victime multiple și două ambulanțe SAJ. În sprijin intervine Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Periam. Din primele informații, în barcă se aflau aproximativ 12 persoane. Dintre acestea, opt au ieșit din apă”, a transmis ISU Timiș. În sprijinul pompierilor timișeni, care au fost primii la locul incidentului, au fost solicitați și colegii din cadrul ISU Arad, care au trimis în sprijin o autospecială de intervenție care are în dotare o barcă de salvare și două echipaje SMURD, dintre care unul Terapie Intensivă Mobilă.
 

Pompierii arădeni chemați în ajutorul celor din Timiș intervin cu o autospecială de intervenție care are în dotare o barcă de salvare și două echipaje SMURD, dintre care unul este de Terapie Intensivă Mobilă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: raul mures ISU ARAD