Paramedicul SMURD acuzat că, în august 2014, a violat şi abuzat sexual mai multe fete într-o tabără organizată la Râşnov a fost condamnat definitiv, joi, la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Braşov, după ce în primă instanţă el fusese achitat. Curtea de Apel Braşov l-a condamnat definitiv pe Vasile Groşoiu la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare, după ce în luna a anului trecut Judecătoria Zărneşti l-a achitat, scrie news.ro.
În septembrie 2014, paramedicul a fost trimis în judecată pentru viol şi abuz sexual, în condiţiile în care părinţii mai multor fete care au fost într-o tabără la Râşnov au depus plângeri penale împotriva acestuia.
Bărbatul a fost arestat preventiv în septembrie 2014, iar după trei luni a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov. Ulterior, în aprilie 2015, Vasile Groşoiu a fost pus sub control judiciar de Judecătoria Zărneşti.
Fetele, la acea vreme cu vârste cuprinse între nouă şi 14 ani, au povestit anchetatorilor că bărbatul le închidea în camera în care el dormea, le punea să se dezbrace şi le atingea în zonele intime.
Vasile Grosoşiu a fost inspector de protecţie civilă în cadrul SMURD şi preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, el este membru de onoare la Crucea Roşie.
După ce a fost eliberat din arest, bărbatul şi-a reluat activitatea la asociaţie.