x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pericol de avalanşe în zona montană a judeţului Argeş

Pericol de avalanşe în zona montană a judeţului Argeş

11 Apr 2017   •   15:25
Pericol de avalanşe în zona montană a judeţului Argeş

Grosimea stratului de zăpadă este de peste 170 de centimetri în zona de creastă a masivului Făgăraş, riscul de producere a avalanşelor fiind mare, a anunţat marţi Serviciul Public Judeţean Salvamont (SPJS) Argeş. 

"Stratul de zăpadă de la Cota 2000 - Transfăgărăşan în acest moment măsoară 172 de cm. Peste structurile de placă existente, s-au depus deja până la 20 cm de zăpadă proaspătă, umedă, după care a urmat o perioadă de încălzire bruscă, ceea ce sporeşte riscul dinamizării zăpezii", se precizează într-un comunicat transmis Agerpres de salvamontişti. 

Conform aceleiaşi surse, riscul de avalanşă este de gradul 4 - cifră care indică un risc mare, la altitudini peste 1.800 de metri, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş sunt şi vor rămâne închise. Conform scalei europene de risc de avalanşă, în cazul gradului 4 stratul de zăpadă este puţin stabilizat pe majoritatea pantelor suficient de înclinate, declanşarea fiind probabilă chiar şi printr-o slabă supraîncărcare. Pe numeroase pante suficient de înclinate sunt de aşteptat numeroase declanşări spontane de avalanşe medii şi chiar mari. 

Turiştii care vor ajunge în zona montană din Argeş sunt sfătuiţi să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Naţional Salvamont. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării drumeţiilor, în aşa fel încât să se încheie înainte de lăsarea întunericului. 

"În afara echipamentului obligatoriu iarna, constând în încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari şi piolet, trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat ca turiştii să aibă încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă şi o lanternă, pentru situaţiile în care sunt nevoiţi să se deplaseze pe jos. Nu se recomandă parcarea maşinilor la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă. În această perioadă este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite", se mai arată în comunicat. 

×
Subiecte în articol: avalanse argeş