x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițiști de frontieră, care au luat mită să treacă cu vederea revenirea din zona roșie, reținuți

Polițiști de frontieră, care au luat mită să treacă cu vederea revenirea din zona roșie, reținuți

29 Apr 2020   •   14:20
Polițiști de frontieră, care au luat mită să treacă cu vederea revenirea din zona roșie, reținuți

Doi polițiști de frontieră din cadrul Vamei Borș, care au cerut și primit mită de la șoferi pentru a consemna că transportă marfă, astfel încât să nu stea în carantină va revenirea din „zona roșie”, au fost reținuți.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, cei doi agenți de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea - Sectorul Poliției de Frontieră Borș - Punctul de Trecere al Frontierei Borș, au efectuat formalitățile de intrare în România pentru șapte români, care au venit, în 10 aprilie, din Germania.

„Agenții de poliție de frontieră români au consemnat în fals că persoanele în cauză ar fi conducători de autovehicule de transport marfă, aspect care le permitea să eludeze măsura carantinei instituționalizate pentru 14 zile, dat fiind că se întorceau dintr-o țară inclusă în ””, spun cei de la DGA.

Din cercetări, se pare că unul dintre agenți a cerut și a primit de la patru persoane suma de 200 euro, acesta fiind cercetat pentru luare de mită, fals în declarații și zădărinicirea combaterii bolilor.

Al doilea agent, întrucât a dispus aceeași măsură față de alte trei persoane, dintre care una nu avea permis de conducere, este cercetat pentru abuz în serviciu, fals informatic, fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor.

DGA menționează că toate cele șapte persoane care au dat mită au fost introduse în carantină instituționalizată, unde au rămas până la data de 25 aprilie.

În urma testelor, la finalul perioadei de carantină, niciuna dintre persoane nu a fost confirmată ca fiind pozitivă cu noul tip de coronavirus.

Cele șapte persoane sunt și ele cercetate pentru dare de mită.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi angajați ai Poliției de Frontieră, iar miercuri vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: frontieră mita