Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul teritorial Buzău, au efectuat marţi 28 de percheziţii domiciliare pe raza a patru judeţe, la persoane bănuite de trafic de droguri, în urma cărora au fost emise 24 de mandate de aducere.
Acţiunea a vizat 24 de persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 de ani, din judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi şi Iaşi, membri ai unei grupări specializată în traficul de droguri şi substanţe psihoactive, pe numele cărora au fost emise şi puse în executare 24 de mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat la IPJ Buzău, din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2018 - martie 2019, 13 tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 32 de ani, din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, ar fi intrat în legătură cu alţi 8 tineri, din judeţul Vrancea, în vederea procurării şi comercializării de droguri de risc şi substanţe psihoactive.
"În urma investigaţiilor a reieşit că cele 8 persoane, din judeţul Vrancea, ar fi constituit, împreună cu cei 13 tineri, din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, o grupare infracţională organizată, în scopul obţinerii de venituri materiale ilicite. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că gruparea infracţională ar fi achiziţionat marfa de la alţi 3 tineri, cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani, din Iaşi, respectiv Galaţi, în urma percheziţiilor fiind ridicate mai multe pliculeţe conţinând o substanţă albă, pulverulentă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, materie vegetală în formă vrac, cannabis şi aproximativ 1400 de lei", a precizat sursa citată.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorilor DIICOT Buzău, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc, efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive şi constituirea unui grup infracţional organizat. La finalizarea acestora, vor fi propuse măsuri legale faţă de persoanele în cauză.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Totodată, la acţiune au participat şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Ploieşti, Galaţi, Iaşi, Vrancea şi Dâmboviţa, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău, precum şi jandarmi din Ploieşti şi Buzău. AGERPRES