x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițistul care a apărut într-o înregistrare video cu tentă sexuală este cercetat de superiorii săi

Polițistul care a apărut într-o înregistrare video cu tentă sexuală este cercetat de superiorii săi

25 Aug 2017   •   10:38
Polițistul care a apărut într-o înregistrare video cu tentă sexuală este cercetat de superiorii săi

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara a dispus începerea cercetării prealabile faţă de fostul şef al Poliţiei Rurale din comuna Crişcior, după ce poliţistul a apărut într-o înregistrare video cu tentă sexuală, echipat în ţinuta de serviciu, alături de o femeie, iar imaginile au fost făcute publice.

"La finalizarea cercetării se va stabili dacă poliţistul a săvârşit abateri disciplinare prevăzute de Statului Poliţistului, respectiv dacă a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, comportare care să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau a prestigiului instituţiei, urmând ca rezultatul să fie adus la cunoştinţa publicului", se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara, remis vineri AGERPRES.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost sesizat cu privire la o posibilă săvârşire a infracţiunii de divulgare de informaţii de serviciu secrete sau nepublice, "faptă prevăzută de articolul 304 din Codul Penal", se mai arată în comunicat.

Poliţistul vizat de această anchetă internă este în concediu de odihnă, dar a luat, joi, decizia de a demisiona din funcţia de şef de secţie, solicitarea sa fiind aprobată de conducerea IPJ Hunedoara.

În ceea ce priveşte conţinutul, modul şi împrejurările în care au fost efectuate înregistrările în care apare poliţistul, acestea fac obiectul verificărilor dispuse de către superiorii acestuia şi derulate de Biroul Control Intern şi de Structura de Securitate din cadrul IPJ Hunedoara.

Poliţistul a mai fost cercetat disciplinar de către superiorii săi în luna martie, după ce mai multe imagini cu acesta au fost publicate pe o reţea de socializare, în unele dintre acestea bărbatul fiind fotografiat dezbrăcat total, cel mai probabil în timpul unei ieşiri la iarbă verde.

În conformitate cu prevederile legale, poliţistul urmează să fie numit într-o funcţie corespunzătoare pregătirii şi experienţei sale, se mai arată în comunicatul IPJ Hunedoara.

×
Subiecte în articol: politist