x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia, sunt închise din cauza vântului

Porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia, sunt închise din cauza vântului

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2024   •   10:00
Porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia, sunt închise din cauza vântului
Sursa foto: Arhiva jurnalul

Manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia au fost suspendate din cauza vântului, a anunțat sâmbătă Centrul Infotrafic.

Potrivit Centrului Infotrafic, sâmbătă, la ora 9.30, sunt precipitații sub formă de ninsoare, izolat cu depunere pe partea carosabilă, fără a fi impuse restricții de tonaj, în județele Argeș, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Olt, Teleorman, Vâlcea. Se acționează cu utilaje de deszăpezire.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov (zona montană), ninge, cu tronsoane cu depunere pe carosabil.

Pe Autostrada A1 sensul Pitești – București, la kilometrul 17, în zona localității Ciorogârla, județul Ilfov, circulația se desfășoară dirijat, pe a doua bandă. În zonă se fac manevre pentru extragerea în afara suprafeței de rulare a unui ansamblu rutier derapat.

Din cauza vântului, au fost suspendate manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia.

Șoferii sunt sfătuiți să se informeze cu privire la restricțiile de trafic și la condițiile meteo şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: porturi inchise marea neagră