x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primarul Robu anunţă continuarea "ghilotinei cablurilor" şi susţine că instituţiile au căi alternative de conectare la internet

Primarul Robu anunţă continuarea "ghilotinei cablurilor" şi susţine că instituţiile au căi alternative de conectare la internet

19 Mar 2019   •   16:12
Primarul Robu anunţă continuarea "ghilotinei cablurilor" şi susţine că instituţiile au căi alternative de conectare la internet

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, marţi, că acţiunea de "ghilotinare" a cablurilor aeriene va continua cu aceeaşi fermitate şi susţine că instituţiile publice au căi alternative de conectare la internet.

El a adăugat că acei reprezentanţi ai unor instituţii publice, cum ar fi Inspectoratul Şcolar Judeţean, care se plâng de faptul că au pierdut conexiunea la Internet şi la servicii, se autovictimizează, "pentru că aşa dă bine".

Edilul a precizat că serviciile de comunicaţii speciale nu au fost afectate.

"Problema trebuie rezolvată rapid. Vrea vreun timişorean ca în anul 2021 oraşul să fie plin de cabluri aeriene care acoperă clădirile şi spaţiile verzi? Nu cred. Cât să mai amânăm? Operatorii trebuia să-şi dea jos cablurile din 2009, vrea cineva ca în anul 2021 să fie oraşul spart? Acum trebuie intervenit şi decizia este fermă în acest sens. (...). Serviciile de comunicaţii speciale nu au fost afectate", a afirmat Nicolae Robu.

El a reiterat faptul că infrastructura edilitară din centrul Timişoarei va intra în şantier de modernizare, iar după aceea, primăria nu mai permite spărturi în asfalt pentru astfel de intervenţii ale operatorilor de servicii prin cablu.

Pe de altă parte, Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că au rămas fără internet două licee care sunt în perioada de simulare a bacalaureatului, dar edilul susţine că astăzi există tehnologii care să permită racordarea la internet.

"Nu cred că a rămas nimeni fără internet, dintre aceste instituţii. Noi avem asigurări, pentru că instituţiile publice au posibilităţi multiple de racordare la internet şi chiar dacă pe o porţiune nu este funcţional ceva, sunt trasee alternative. Cred că din nou se afişează victime, pentru că dă bine. Nu ştiu dacă este vorba de efectul intervenţiei noastre sau nu, dar o să mă interesez", a detaliat edilul.

Nicolae Robu a subliniat că unii dintre operatori au fost în audienţă la primărie pentru amânarea decablării, până la 1 martie, dar nu s-a întâmplat nimic. De asemenea, edilul spune că deşi nu este datoria primăriei să creeze canale subterane pentru cablurile private, le-a creat, dar operatorii "nu vor decât să facă profit şi să nu investească nimic pentru abonaţi".

"Sunt străzi pe care stâlpii sunt încărcaţi cu două - trei sute de cabluri, se pot prăbuşi oricând, pentru că sunt înclinaţi puternic. Îmi pare foarte rău pentru timişorenii care au de suferit pe nedrept, dar aseară am fost nevoit să apelez la ghilotină. Contez pe eficienţa ghilotinei, dacă nu se poate cu vorba bună", a conchis Nicolae Robu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Nicolae Robu