x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr ascuns printre saci cu pufuleți, descoperit la Vama Borș II

Tânăr ascuns printre saci cu pufuleți, descoperit la Vama Borș II

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2024   •   18:20
Tânăr ascuns printre saci cu pufuleți, descoperit la Vama Borș II

Un tânăr în vârstă de 16 ani a vrut iasă fraudulos din țară, ascuns pe bancheta din spate a unui autoturism, printre saci cu pufuleți. Adolescentul a fost ajutat de alți doi români. Polițiștii de frontieră de la Vama Borș II i-au oprit.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au depistat un tânăr în vârstă de 16 ani, pe care doi cetățeni români au încercat să îl scoată fraudulos din țară, ascuns pe bancheta din spate a unui autoturism, printre saci cu pufuleți.

Vineri seara s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, la volanul unui autoturism înmatriculat în România. În autoturism mai călătorea ca pasager un alt cetățean român.

La controlul de frontieră făcut asupra mașinii a fost descoperit, ascuns pe bancheta din spate a autoturismului, sub saci cu pufuleți, un adolescent în vârstă de 16 ani.

„Persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare. În cadrul acestora a fost stabilit faptul că persoana descoperită ascunsă este un tânăr în vârstă de 16 ani. Însoțitorii acestuia au recurs la această metodă întrucât nu aveau acordul notarial legalizat din partea părinților pentru a ieși cu minorul din țară și intenționau să meargă cu toții la muncă într-un stat din vestul Europei”, transmit, sâmbătă, polițiștii de frontieră.

Polițiștii de frontieră au anunțat Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor care a preluat minorul și a anunțat familia acestuia cu privire la situație.

În acest caz se fac cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pufuleti vama tanar