x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de circulație în Capitală pentru o ceremonie militară

Restricții de circulație în Capitală pentru o ceremonie militară

31 Aug 2022   •   15:55
Restricții de circulație în Capitală pentru o ceremonie militară

Traficul rutier se va restricţiona pe Bd. Libertății, perimetrul cuprins între Bd. Națiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, pentru o ceremonie militară care va avea loc joi la împlinirea a 145 de ani de la momentul când primul evreu a devenit ofițer în Armata Română.

Brigada Rutieră anunță că joi, între orele 10.00 – 11.00, pe Bd. Libertății, va avea loc o ceremonie militară cu ocazia a împlinirii a 145 ani de la momentul când primul evreu a devenit ofițer în Armata Română.

Astfel, între orele 08.00 – 11.30, traficul rutier se va restricţiona pe Bd. Libertății, perimetrul cuprins între Bd. Națiunile Unite şi Calea 13 Septembrie (sensul către rond Coșbuc, fără afectarea traficului în intersecție), precum și perimetrul cuprins între bretea Finanțe și bretea Parchet (sensul către Bd. Națiunile Unite).

Parcarea din Piața Constituției va fi rezervată încă de miercuri seara, de la ora 22.00, până la încheierea evenimentului, respectiv joi, la ora 13.00, pentru amenajarea zonei.

„Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulație şi solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu prudență şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa”, transmite Brigada Rutieră.

×
Subiecte în articol: trafic capitala