Polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați duminică de o femeie despre faptul că într-un supermarket din zona Malu Roșu are loc un conflict între mai multe persoane.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, dar persoanele în cauză au plecat după incident. Din verificări, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, generat de nemulțumirea privind nerespectarea rândului de la casa de marcat, a izbucnit o altercație verbală între un bărbat și o femeie care nu ar fi respectat ordinea.
În sprijinul femeii, au intervenit patru persoane, dintre care trei tineri cu vârste între 15 și 19 ani.
În încercarea de a aplana conflictul, șefa de tură a magazinului ar fi fost lovită cu palmele și picioarele de către tinerii în cauză, iar un altul ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen în direcția acesteia.
Polițiștii i-au identificat luni pe cei trei tineri cu vârstele de 15, 17 și 19 ani, din Ploiești, care au fost duși la sediul unității de poliție în vederea audierii.
În baza probatoriului administrat, față de cei doi tineri cu vârstele de 17 și 19 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca marți să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cu privire la minorul în vârstă de 15 ani, acesta urmează a fi expertizat în vederea stabilirii discernământului.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
(sursa: Mediafax)