x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Scandal URIAȘ în fața unei secții de poliție. Bătaie cu bâte și săbii în plină stradă în județul Argeș

Scandal URIAȘ în fața unei secții de poliție. Bătaie cu bâte și săbii în plină stradă în județul Argeș

26 Sep 2017   •   16:00
Scandal URIAȘ în fața unei secții de poliție. Bătaie cu bâte și săbii în plină stradă în județul Argeș

Patru persoane au ajuns la spital şi alte 10 au fost conduse la audieri, marţi, în urma unei încăierări colective care a avut loc în comuna argeşeană Bascov.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, primii care au intervenit la locul incidentului au fost agenţii de la Secţia Rurală Bascov, care s-au autosesizat în urma apariţiei situaţiei conflictuale. În sprijinul lor au venit, ulterior, trei echipaje de la Poliţia Municipiului Piteşti, patru autospeciale ale Serviciului de Acţiuni Speciale, dar şi jandarmi.

Din primele informaţii, cele patru persoane transportate la spital nu sunt în stare gravă, anunță Agerpres.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a izbucnit conflictul, urmând să fie identificaţi toţi cei implicaţi şi să fie stabilită încadrarea juridică a faptelor.

Poliţiştii au tras focuri de armă pentru a calma situaţia, iar unul dintre ei a fost rănit în altercaţie.

×
Subiecte în articol: bataie scandal