x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Situație ȘOCANTĂ în Neamț. Semafoarele dintr-o intersecție periculoasă primesc electricitate de la un bar

Situație ȘOCANTĂ în Neamț. Semafoarele dintr-o intersecție periculoasă primesc electricitate de la un bar

13 Oct 2021   •   10:32
Situație ȘOCANTĂ în Neamț. Semafoarele dintr-o intersecție periculoasă primesc electricitate de la un bar

În cea mai periculoasă și aglomerată intersecție din județul Neamț, semafoarele funcțiionează cu energie electrică preluată de la un bar din apropiere, scrie stiri-neamt.ro.

Mai mult, autoritățile locale nu s-au preocupat să găsească o sursă independentă de alimentare a acestora și nici nu i-au plătit proprietarului localului curentul consumat. Din aceste motive, acesta a decuplat semafoarele de la electricitate. 

Intersecția din Girov se află în localitatea Girov, aflată în imediata apropierea a orașului Piatra Neamț. Semafoarele au fost montate în anul 2020.

„Suntem consideraţi, noi primăria, vinovaţi că nu există energie electrică. Prima dată s-a întrebat la iluminatul nostru public dacă se poate lega, am fost de acord, dar iluminatul public înseamnă iluminat de noapte, ziua ce facem? După care s-a găsit o soluţie. Alimentare de la un particular”, spune senin primarul Vasile Ciubotaru. 

Pentru electricitatea consumată de semafoare proprietarul barului plătește mai multe sute de lei anual, fără ca banii să-i fie decontați. 

Reprezentanți ai Direcției de drumuri și poduri, care au instalat aceste semafoare, spun că inițial s-a convenit ca sursa de energie să fie revină în sarcina Primăriei comunei Girov. 

Proprietarul barului a fost de acord să mai permită timp de o săptămână alimentarea cu electricitate a semafoarelor. 

 

 

×
Subiecte în articol: neamţ girov semafoare