x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şocant! O femeie cu gâtul tăiat şi un bărbat spânzurat au fost găsiţi într-o gospodărie din Mureş

Şocant! O femeie cu gâtul tăiat şi un bărbat spânzurat au fost găsiţi într-o gospodărie din Mureş

10 Apr 2018   •   15:19
Şocant! O femeie cu gâtul tăiat şi un bărbat spânzurat au fost găsiţi într-o gospodărie din Mureş

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş efectuează cercetări pentru omor şi ucidere din culpă, după ce într-o locuinţă din comuna Mica a fost descoperit cadavrul unei femei cu gâtul tăiat şi al unui bărbat spânzurat. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în data de 9 aprilie, la ora 23,10, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Târnăveni a fost anunţat, prin apel 112, că într-un imobil din comuna Mica se află o persoană decedată. 

"La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, care, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Tribunalului Mureş, a efectuat cercetarea locului faptei şi a stabilit că în imobil se află decedată o tânără, de 17 ani, care prezenta leziuni la nivelul gâtului. Cu ocazia verificărilor efectuate a fost identificat, într-o anexă a gospodăriei, şi cadavrul unui tânăr de 24 de ani, ce prezenta leziunile specifice ale unei asfixii mecanice prin spânzurare", a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă. 

Procurorul Gheorghe Costea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a declarat, pentru AGERPRES, că cercetările sunt continuate de către procurori sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi ucidere din culpă. 

"Se continuă cercetările până se vor clarifica împrejurările în care au decedat cele două persoane", a arătat Gheorghe Costea. 

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că femeia ucisă a mers în vizită, împreună cu copilul ei în vârstă de un an, la locuinţa bărbatului găsit spânzurat şi că, întrucât nu s-a mai întors, o vecină a decis să o caute. 

Acelaşi surse susţin că femeia a fost găsită cu o plagă tăiată la gât, în timp ce copilul era lângă ea. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: doi soti morti gospodarie mures