x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Precizările Poliției despre dubla crimă din Teleorman

Precizările Poliției despre dubla crimă din Teleorman

de Redacția Jurnalul    |    05 Aug 2025   •   14:15
Precizările Poliției despre dubla crimă din Teleorman

Poliția Teleorman face precizări despre dubla crimă din Peretu. Femeia de 83 de ani și fiul ei, de 57 de ani, au fost uciși cu toporul.

În jurul orei 9.40, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman au fost sesizați, prin apel la 112, de către o persoană, din comuna Peretu, că un bărbat ar fi ucis 3 persoane, în localitate.

Polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că un bărbat ar fi exercitat acte de violență asupra a trei persoane.

Două dintre persoane au fost declarate decedate (o femeie de 83 de ani și un bărbat de 57 de ani), iar cea de-a treia persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii a fost identificat de polițiști la scurt timp de la producerea evenimentului, în zonă, iar arma cu care ar fi fost comisă fapta (topor) a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu sprijinul polițiștilor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: teleorman crima politie