x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic blocat pe Valea Oltului. 4 persoane au fost rănite în urma unui accident pe DN7

Trafic blocat pe Valea Oltului. 4 persoane au fost rănite în urma unui accident pe DN7

de Redacția Jurnalul    |    07 Apr 2024   •   19:05
Trafic blocat pe Valea Oltului. 4 persoane au fost rănite în urma unui accident pe DN7

Patru persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident care a avut loc pe DN 7 - Valea Oltului, în localitatea Călimănești, județul Vâlcea. Circulația rutieră este blocată total între județele Sibiu și Vâlcea.

Potrivit Poliției Vâlcea, accidentul rutier a avut loc în localitatea Călimănești, pe DN7.

Din primele verificări, a reieșit faptul că a fost vorba de o coliziune între două autoturisme.

În urma accidentului, patru persoane au fost rănite, acestea urmând să fie transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Traficul rutier este blocat total între județele Sibiu și Vâlcea.

×
Subiecte în articol: accident valea oltului