Brigada Rutieră va dispune restricţionarea temporară a traficului, duminică, în zona Pieţei Victoriei din Capitală, pentru o manifestaţie care se va desfăşura între orele 11,00 şi 18,00.
Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere remis AGERPRES, începând cu ora 7,30 va fi restricţionat traficul rutier pe şos. Kiseleff, între str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei; circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier, pe două benzi de circulaţie pe sens, între bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu.
De asemenea, sensul de circulaţie din Piaţa Victoriei, relaţia str. Buzeşti - şos. Nicolae Titulescu, către Calea Victoriei, respectiv către bd. Lascăr Catargiu, va fi menţinut restricţionat până la finalizarea activităţilor.
Pe str. Paris, traficul va fi direcţionat, doar spre bd. Aviatorilor, iar pe breteaua Iancu de Hunedoara traficul rutier va fi direcţionat doar spre bd. Aviatorilor.
Ca rute alternative, Brigada Rutieră recomandă bd. Aviatorilor - bd. Beijing - str. Nicolae Caramfil - bd. Aerogării - DN1; bd. Ion Mihalache - bd. Mareşal Averescu - bd. Mărăşti - Piaţa Montreal - DN1.
"Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, în această perioadă, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi să utilizeze rutele ocolitoare. Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă", se arată în comunicat.