x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Traficul în Pasajul Unirii, pe sensul de mers Universitate – bd. Dimitrie Cantemir, va fi sistat până joi, 20 octombrie

Traficul în Pasajul Unirii, pe sensul de mers Universitate – bd. Dimitrie Cantemir, va fi sistat până joi, 20 octombrie

19 Oct 2022   •   07:53
Traficul în Pasajul Unirii, pe sensul de mers Universitate – bd. Dimitrie Cantemir, va fi sistat până joi, 20 octombrie
Sursa foto: Hepta

Traficul în Pasajul Unirii, pe sensul de mers Universitate – bd. Dimitrie Cantemir, va fi sistat până joi, 20 octombrie, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Potrivit sursei citate, măsura a fost luată pentru evaluarea şi remedierea de către echipele de specialişti a daunelor produse după ce, marţi, o maşină a luat foc, în mers, în interiorul pasajului. 

Cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă

Polițiștii fac cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, ca urmare a incendiului de marți dimineața din Pasajul Unirii, anunță Poliția Capitalei.

„În jurul orei 9:30, polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 14 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la un autorurism care circula printr-un Pasaj din Sectorul 4, din direcția Bd. I.C. Brătianu, către Bd. Mărășești, a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat echipaje de popmpieri, precum și polițiști din cadrul secției menționate, care au demarat investigațiile. Se efectuează cercetări de către Secția 14 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă”, transmite Poliția Capitalei.

×
Subiecte în articol: Pasajul Unirii