x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în campania electorală. Un bărbat a murit în timp ce încerca să mănânce din farfuria liderului PMP Vaslui

Tragedie în campania electorală. Un bărbat a murit în timp ce încerca să mănânce din farfuria liderului PMP Vaslui

07 Dec 2016   •   08:28
Tragedie în campania electorală. Un bărbat a murit în timp ce încerca să mănânce din farfuria liderului PMP Vaslui
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Tragedie în campania electorală. Un bărbat de 60 de ani, din oraşul vasluian Negreşti, a murit în timp ce încerca să mănânce din farfuria preşedintelui organizaţiei judeţene a PMP, Corneliu Bichineţ, potrivit News.ro.

Incidentul s-a întâmplat după ce șeful PMP Vaslui se întorsese cu o parte dintre membrii de partid dintr-o acţiune electorală şi stătea la masă cu aceştia.

Iată reacția candidatului lui Băsescu, așa cum apare pe Facebook: “In timpul zilei de duminică, a fost organizat la Negrești un târg de produse culinare, acțiunea s-a desfășurat în fața primăriei și cu acordul ei, de către un ONG de la Vaslui. Aici, așa cum este obiceiul, oamenii au consumat, pe cheltuiala lor , produsele expuse, vin, bere, țuică. Printre cei care au trecut și au zăbovit în fața primăriei a fost și regretatul Dumitru Scafaru, cel care, spre seară, a decedat. Dumnezeu să-l odihnească! Eu, împreună cu domnii Timofti Corneliu, Afloarei Vasile, Rusu Daniel și Dăscăleanu Constantin am fost ziua întreagă în localitățile Solești, Valea Siliștei, Boușori și Știoborăni. La MAT Negrești, acolo unde ne-am întors în jurul orei 17,00, ne-am întâlnit, așa cum programasem de sâmbătă, cu Mihai Ion, Roman Fănica, Anei Sorinel, Musatoiu Aurel , Romete Vasile cu soția, Scafaru Liviu, Miron Vasile, Ursu Constantin, Popa Nicusor. Acești oameni sunt în echipa de campanie zonală a PMP-ului. Am mâncat cartofi copți și carne fiartă, după o zi de alergat prin sate. Cei cărora le era foame s-au așezat să mănânce. Afară, la gard, striga cineva tare, nedeslușit, iar câinii din curte lătrau puternic. Personal i-am spus celui care striga, eu fiind pe terasă, să se ducă acasă.

După ceva vreme, Afloarei Vasile s-a dus la poartă, a alungat câinii, l-a ridicat pe domnul Scafaru Dumitru și l-a sprijinit, așa cum cred că este normal. Afloarei Vasile a venit în curte și le-a spus celor de aici că cineva într-o stare nu prea bună, care se simte rău, e la poartă. I-am spus unui băiat să-l aducă pe om în curte, dacă nu este în regulă. Domnul Scafaru a ajuns în camera unde eram noi, l-am recunoscut, însă n-am reușit să ne înțelegem. I-am lăsat pe masă farfuria din care voiam să mănânc eu. La masă nu era scaun. Timofte Corneliu, Dascaleanu Constantin și Afloarei Vasile l-au văzut cum a încercat să mănâce și, fulgerător, omul s-a prăbușit. Cineva l-a prins în brațe, altfel ar fi căzut pe gresie. Câțiva dintre cei cu prezență de spirit l-au resuscitat afară, pe terasă, iar Timofte Corneliu a sunat imediat la 112. Cei de la SMURD au ajuns rapid la fața locului și cred că l-au resuscitat în salvare, cu aparatură, câteva zeci de minute. Am găsit telefonul domnului Scafaru și am sunat-o pe soția lui, doamna fiind într-un microbuz dinspre Iași spre Negrești. I-am spus că soțului ei i s-a făcut rău și că este îngrijit de cei de la SMURD. Am vorbit și cu fata domnului Scafaru Dumitru, a sunat ea și i-am relatat aceleași date, apoi am plecat în stație, așa cum m-a rugat doamna Scafaru și am preluat-o când a coborât din microbuz. A mai trecut pe lângă noi, încă o salvare, venită din Vaslui, de data aceasta. Când am ajuns împreună cu doamna Scafaru lângă cele două salvări, în curte, personalul medical continua intervenția. S-a produs din nefericire, decesul. Dacă nu l-aș fi primit în curte, aș fi regretat toată viața, dacă omul murea lângă poarta mea, fără lumânare. Acestea sunt datele exacte. Am plecat cu soția domnului Scafaru Dumitru și cu o noră a sa la domiciliul acestora, pentru că cei de la Salvare nu au acceptat să urce nimeni alături de ei. Salvarea a venit din urmă, la domiciliul decedatului, după ce medicii au întocmit documentele ce se fac în astfel de situații. Am discutat cu doamna Scafaru care plângea și regreta că nu a fost duminică acasă, altfel soțul ei n-ar fi plecat la acțiunea culinară din oraș, mai ales că soțul era cardiac și pensionat pe caz de boală. I-am spus doamnei că nimeni nu-i vinovat, însă doamna era vădit distrusă. M-a zguduit și m-a impresionat această tristă întamplare, pe care ticăloși de profesie vor să o transforme în armă electorală. Imi pare rău, rău tare de moartea acestui bărbat! Dacă deceda pe trotuar, în stradă, fără lumânare, nu mi-aș fi iertat-o niciodată. Dumnezeu să te odihnească, Dumitru Scafaru!”.

 

×