Un bărbat a fost accidentat mortal, joi, pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamţ, de un TIR condus de un şofer din Ucraina.
Victima, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost lovită în plin şi târâtă circa 30 de metri. La faţa locului a sosit un echipaj SMURD care a scos bărbatul de sub maşină, însă acesta era deja decedat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Robert Costan, şoferul a declarat că pietonul a apărut brusc în calea autovehiculului şi nu a mai reuşit să îl evite.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru ucidere din culpă. Acesta nu consumase băuturi alcoolice, după cum a reieşit în urma testării. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro