x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie rutieră în Suceava

Tragedie rutieră în Suceava

de Redacția Jurnalul    |    25 Mar 2024   •   11:41
Tragedie rutieră în Suceava

Un șofer de 65 de ani a murit luni în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un TIR în localitatea Brăiești, județul Suceava.

Potrivit ISU Suceava, echipajele ajunse la locul accidentului au identificat doua victime, cei doi soferi ai autovehiculelor, cea din autoturism fiind incarcerata.

Militarii au extras persoana încarcerata și au predat-o echipajului medical. Medicul a declarat decesul victimei, un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani.

Șoferul TIR-ului a fost evaluat de paramedicii SMURD, dar a refuzat transportul la spital.

Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc pe DN 2E, în localitatea Brăiești, județul Suceava. Circulația în zonă se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tragedie rutiera suceava