Trei persoane, respectiv doi agenţi de pază şi un bărbat care ar fi provocat un scandal într-un bar din zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, au fost rănite în urma unui conflict izbucnit în apropierea localului şi au fost transportate de urgenţă la spital, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Sandra Bălteanu.
Aceasta a menţionat că, joi dimineaţa, reprezentantul unei unităţi de pază a sesizat poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea, prin apel la 112, despre faptul că într-un local din municipiu este un scandal în desfăşurare şi se deranjează liniştea publică.
În zonă au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi care au aplanat conflictul, iar persoana care a sesizat incidentul prezenta mai multe plăgi tăiate.
Din cercetări a reieşit că un bărbat aflat într-un bar a fost agresat de alţi doi care au intrat în local, moment în care o angajată a apăsat butonul de panică, iar agresorii au ieşit din bar.
"Pe stradă, aceştia s-au întâlnit cu doi agenţi de pază, veniţi la intervenţie. A izbucnit un conflict, soldat cu rănirea celor doi paznici şi a unuia dintre presupuşii agresori, persoane transportate de urgenţă la spital", a precizat reprezentantul IPJ Vâlcea.
În cauză, poliţiştii, sub coordonarea procurorilor, efectuează cercetări pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii publice. AGERPRES