x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un asistent medical de la Ambulanța Mehedinți, confirmat cu COVID-19

Un asistent medical de la Ambulanța Mehedinți, confirmat cu COVID-19

01 Apr 2020   •   14:02
Un asistent medical de la Ambulanța Mehedinți, confirmat cu COVID-19
Sursa foto: Foto: Victor Stroe

Un asistent medical de la Ambulanţa Mehedinţi a fost confirmat cu noul coronavirus, după ce a transportat un pacient despre care nu ştia că este infectat. Şi un ambulanţier este suspect de COVID-19. Epidemiologii încearcă să afle cu câţi colegi a intrat în contact asistentul.

 

Asistentul medical de la Serviciul de Ambulanţă Mehedinţi este în izolare la domiciliu din data de 28 martie, după ce s-a aflat că unul dintre pacienţii pe care i-a transportat cu salvarea a fost confirmat cu infecţie cu noul coronavirus. Asistentul şi încă cinci colegi de-ai săi au transportat un bărbat diagnosticat cu COVID-19, de la domiciliu la două secţii ale Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin, în zilele de 24 şi 26 martie.

 

Potrivit reprezentanţilor SAJ Mehedinţi, toţi cei şase angajaţi ai Ambulanţei au purtat costume de protecţie corespunzătoare. Doar asistentul medical a fost confirmat cu Covid-19.

„Au fost şase angajaţi, trei echipaje, care au transportat pacientul în zilele de 24 şi 26 martie. (...) Din cei şase, au fost testaţi şi izolaţi la domiciliu doi asistenţi pentru că ancheta epidemiologică a stabilit că au fost în contact cel mai mult cu pacientul, deşi tot personalul a avut mijloace de protecţie. La o doamnă asistent, testul a ieşit de la început negativ şi s-a întors la serviciu. La un domn asistent, testul a fost neconcludent, în sensul că din faringe a ieşit negativ, din nas a ieşit neconcludent. S-a repetat testul şi a ieşit pozitiv din nas şi tot negativ din faringe. S-a considerat că testul este pozitiv şi trebuie să continue izolarea la domiciliu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul SAJ Mehedinţi, Radu Gandă.

După efectuarea testelor, şi unul dintre ambulanţierii care au făcut parte din cele trei echipaje SAJ care au transportat bolnavul a început să aibă simptome, aşa că a fost testat şi aşteaptă rezulatele, a mai spus Radu Gandă.

Potrivit acestuia, cei doi angajaţi ai Ambulanţei sunt izolaţi la domiciliu. Asistentul medical confirmat cu Covid-19 este asimptomatic.

Managerul SAJ Mehedinţi spune că epidemiologii fac o anchetă pentru a stabili dacă, în perioada în care nu s-a ştiut că pacientul transportat are Covid-19, asistentul diagnosticat acum cu infecţie cu noul coronavirus a mai intrat în contact cu alţi colegi de serviciu.

Pacientul transportat de echipajele de la Salvare şi diagnosticat în data de 28 martie cu infecţie cu noul coronavirus este internat în Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Craiova din data de 29 martie. Bărbatul a fost testat iniţial pentru gripă pentru că nu avea simptome de infecţie cu coronavirus. El a ajuns în data de 26 martie la SJU Drobeta Turnu Severin în stare gravă şi a fost internat în ATI. Aici, medicii au purtat însă costume de protecţie speciale, iar bolnavul a fost izolat încă de la început pentru că avea afecţiuni respiratorii, potrivit reprezentanţilor SJU Drobeta Turnu Severin.

Mediafax

×