Un controlor de bilete din Galaţi s-a ales cu o entorsă la mâna stângă, după ce a fost agresat într-un autobuz de un bărbat găsit fără legitimaţie de călătorie, se arată într-o informare transmisă joi de un Societatea de transport public local, Transurb Galaţi.
Potrivit sursei citate, în timpul unei acţiuni de control titluri de călătorie, efectuată într-un mijloc de transport public local de pe traseul 28, un membru al echipei de control a fost agresat fizic de către un călător.
"Persoana în cauză nu a putut face dovada călătoriei la momentul solicitării controlorului de a prezenta biletul sau abonamentul de călătorie valabil, motiv pentru care, agentul constatator l-a rugat să se legitimeze în vederea întocmirii procesului verbal de contravenţie. Agresorul a refuzat să prezinte actul de identitate, în schimb, a prezentat un document în care erau trecute datele personale, însă acesta s-a răzgândit şi a încercat să smulgă documentul din mâna agentului constatator provocându-i o entorsă la mâna stângă", se spune în informare.
În acest caz a fost sesizată Poliţia Locală Galaţi, care cercetează împrejurările în care a avut loc incidentul. AGERPRES